Corupere de majore

Mă întreba Ancuţa când am avut impresia că mă trec primii fiori romanţioşi de m-au făcut să erup de plăcere. Cred că prin grădiniţă. Ai mei au vrut să socializez în urbea de sub Tâmpa, aşa că m-au recchemat la arme de la ţară şi m-au aruncat între indivizi de aceeaşi vârstă, sperând să deprind noi obiceiuri, cum ar fi să duc mâna la gură când casc, să nu mă scobesc în nas în public şi să nu arăt cu degetul arătător. Când am mai crescut am înţeles care era semnificaţia arătatului cu degetul mijlociu şi mi s-a părut un gest mult mai atrăgător. Dar să nu ne pierdem în detalii.
Când am văzut-o pe Daniela inima mi-a stat în gât. Nu mai aveam chef să mă joc cu maşinuţele, nu mai aveam chef să merg la nisip şi să desenez nenorocirile alea - case, oameni, copaci. Descoperisem o nouă atracţie, aveam un alt to do decât colegii mei. Visam la ziua când o să o trag de codiţe şi o să o alerg prin curte. Pe la prânz, după masă, eram trimişi la somn, dar eu nu voiam să dorm. Mă surprindeam că în loc să închid ochii admiram chipul, părul şi ochii Danielei. Aveam patru ani, iar ea vreo două'ş'şase, dar pe mine vârsta nu mă speria. Se pare că pe ea o cam speria diferenţa de vârstă dintre noi din moment ce aveam să o suprind în braţele altui tip, cam de vârsta ei. "Mă înşeli, nenorocito!", mi-am zis, după care mi-am luat ghiozdănelul şi m-am dus acasă. Aveam să îmi revin pupând-o pe Alina, o fătucă de vârsta mea, roşcăţică şi dulcică, dar niciodată nu o să încetez să mă gândesc că dacă eram ceva mai insistent atunci aş fi intrat probabil la corupere de majore.