Furnizorul de servicii IT IBM a anunţat, la finele lunii trecute, că intenţionează ca până la sfârşitul acestui an să deschidă un birou la Braşov, în timp ce anul viitor se va orienta spre deschiderea unui birou la Iaşi, acestea adăugându-se celor existente deja la Bucureşti şi la Timişoara. Potrivit unor informaţii provenite din surse apropiate companiei americane, în aceste zile se poartă negocieri intense cu compania Flavus Investiţii SRL Bucureşti, firma care a cumpărat platforma Tractorul, pentru ca biroul să fie construit pe platforma fostei uzine braşovene de tractoare, viitorul cartier Coresi. Negocierile nu au fost nici confirmate, nici informate de către proprietarii Flavus Investiţii.
Pentru anul viitor, compania şi-a propus să-şi majoreze numărul de angajaţi de la aproape 1.300 în prezent la 2.500. Michael Dietz, vicepreşedintele Global Delivery Center pentru Europa de Est, a declarat că IBM are în vedere şi alte locaţii din regiune, una importantă fiind Bulgaria, unde IBM are deja servicii GPSG (Global Procurement Services Group).
Corporaţia a alocat anul trecut 300 de milioane de dolari pentru centrele sale din întreaga lume. Potrivit reprezentanţilor IBM, resursele se alocă în funcţie de necesităţi şi România are toate şansele să atragă finanţare. „Vom investi în Service Oriented Architecture, vom continua să investim în servicii ERP pentru SAP şi Oracle şi vom continua să ne îmbunătăţim partea de consultanţă pentru sectorul financiar, public, industria constructoare de maşini. Aşa că vor fi investiţii pentru a susţine creşterea centrului”, a declarat recent Michael Dietz, adăugând că anticipează oportunităţi reale de creştere în România pe viitor. „Nu pot face previziuni, dar nu există motive pentru a nu creşte în ritmul actual şi chiar mai mult”, a încheiat Michael Dietz.
Anul trecut, IBM România a avut o cifră de afaceri de 46,1 de milioane de euro şi un profit de 3,6 milioane de euro.
Pe platforma Tractorul mai este deschis un birou al unui furnizor de servicii IT – CGS România, care doreşte să ajungă până la finele anului la un număr de 500 de angajaţi.
Prăjitură cu portocale, ca în copilărie
-
Nu trebuie să fie Crăciunul, ca să ne bucurăm de portocale. Dar parfumul
lor neaduce liniște la chakre oricând. Prăjitura asta are gust de copilărie
și de ...
Acum un an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu