Kraft Foods va închide până la finele anului viitor fabrica de ciocolată de la Braşov, aceasta fiind singura unitate de producţie la nivel local a companiei.
Cei 440 de angajaţi ai fabricii vor fi disponibilizaţi în mai multe etape, începând din luna mai a anului viitor. Potrivit Doinei Cavache, Corporate Affairs Manager al Kraft Foods România, motivul închiderii fabricii este imposibilitatea dezvoltării capacităţilor de producţie. „Dezvoltarea puternică a afacerii Kraft Foods România din ultimii ani a generat nevoi suplimentare de capacităţi de producţie”, declară şi Lachlan Grave, Director General al Kraft Foods România. „Datorită limitărilor de spaţiu în clădirile existente şi locaţiei unităţii de producţie Kraft în mijlocul oraşului, creşterea capacităţii de producţie la Braşov nu este o opţiune viabilă. Au fost studiate capabilităţile de producţie din cadrul fabricilor noastre şi identificate oportunităţile de a consolida producţia mai eficient, astfel încât să se asigure dimensiunea necesară pentru a susţine dezvoltarea viitoare. Transferul producţiei nu va afecta angajamentul nostru de a continua dezvoltarea afacerii din România”, a completat acesta.
„Aceasta este o decizie strategică ce nu are nicio legatură cu performanţele deosebite ale angajaţilor fabricii de la Braşov. Ne angajăm să colaborăm cu angajaţii noştri pe tot parcursul acestei perioade dificile prin acordarea unui pachet compensatoriu cât mai avantajos şi suport pentru găsirea unor noi locuri de muncă precum şi pentru a face cât mai uşoară perioada de tranziţie”, a declarat, la rândul său, Thomas Gaengler, Vice Preşedinte de Operaţiuni din Kraft Foods, pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.
Doina Cavache a mai precizat că o parte a producţiei, partea de tablete de ciocolată, va fi relocată în Bulgaria. „Kraft are 180 de fabrici la nivel mondial, iar noi nu vrem să facem o investiţie greenfield în România în condiţiile în care avem capacitate de producţie în alte ţări”, a explicat aceasta.
Până acum investiţiile Kraft Foods în locaţia din Braşov s-au ridicat la 30 milioane dolari, potrivit estimărilor companiei.
Recent, Kraft Foods România a intrat pe segmentul prăjiturilor ambalate, printr-un parteneriat cu compania româneasca Pan Group din Craiova.
Investiţia comună a celor două companii depăşeşte un milion de euro. Lansarea prăjiturilor ambalate Poiana Dulce a urmărit completarea portofoliului Kraft în România pe segmentul snacks-urilor dulci, pe care compania vrea să se impună şi cu biscuiţii LU. După preluarea diviziei de biscuiţi dulci a companiei franceze Danone, realizată în 2007, Kraft a integrat brandul LU şi în portofoliul subsidiarei româneşti. Biscuiţii LU sunt aduşi pe piaţa românească de la unităţile de producţie deţinute de Kraft din Cehia şi Polonia. Kraft mai produce local şi cafeaua Nova Brasilia, printr-un parteneriat cu Supreme Group, competitorul său de pe piaţa ciocolatei. Vânzările Kraft Foods România au urcat anul trecut cu aproximativ 20% faţă de 2006. Cifra de afaceri a companiei poate fi estimată astfel la peste 140 milioane de euro la nivelul lui 2007, după ce în 2006 Kraft Foods a raportat la Ministerul de Finante afaceri de 400 milioane de lei (114 mil. euro).
Kraft este una dintre cele mai mari companii de produse alimentare şi băuturi din lume, cu venituri anuale care depăşesc 37 de miliarde de USD, cu peste 100.000 de angajaţi şi peste 180 de unităţi de producţie în întreaga lume. Compania este cotată la indicele bursier S&P 100 (NYSE: KFT) şi Indicii Dow Jones şi Ethibel.
Multinaţionalele pun braşovenii pe liber
Kraft Foods este cea de-a doua companie care a anunţat închiderea unei fabrici la Braşov, după ce Colgate – Palmolive a anunţat în această primăvară că relochează fabrica în Polonia din considerente strategice.
Pe de altă parte, alte două companii multinaţionale au anunţat restructurarea personalului în condiţiile în care se confruntă cu o scădere a vânzărilor fără precedent. Astfel, INA Schaeffler a decis că nu va mai prelungi contractele de muncă a 600 dintre cei peste 2.000 de salariaţi de la Braşov, aceştia fiind angajaţi pe perioadă determinată, în timp ce Rolem Codlea, membră a grupului Draxlmaier a anunţat că anul viitor va disponibiliza 1.000 din cei 1.800 din angajaţii din fabrica braşoveană.
Prăjitură cu portocale, ca în copilărie
-
Nu trebuie să fie Crăciunul, ca să ne bucurăm de portocale. Dar parfumul
lor neaduce liniște la chakre oricând. Prăjitura asta are gust de copilărie
și de ...
Acum un an
Un comentariu:
Stirile de genul asta tind sa aiba efect de tsunami... Nimic altceva nu mai ocupa prima pagina in afara crizei. Seamana a isterie, urmeaza panica. Insa realitatea nu poate fi ambalata probabil altfel, asemeni bomboanelor de ciocolata in foita de staniol... Salve, Ovidiu!
Flavius
Trimiteți un comentariu