Sfântu' Duh în franciză!

Ok, hai să lăsăm dracului politica şi să ne ocupăm un pic de cele sfinte (deşi alăturarea celor doi termeni în aceeaşi propoziţie nu o să îmi dea o imagine prea bună la Şefu' Suprem).
Un om se duce la un preot să afle ce naiba se întîmplă cu viaţa lui. Preotul se uită la el şi îi spune că e plin de boli - i-a înşirat de la boli minore până la cancer de creier şi alte chestii pe care omul nostru nici nu şi le închipuia că ar putea să îi străbată sistemul. Dar, şi aici intervine soluţia, „bagă tu 12 de Sfântu nu ştiu care, 18 de alt sfânt, etc”. Omul nu înţelege şi cere lămuriri. „12 ce?”. „De 12 ori”, îi explică fiul direct al lui Dumnezeu. Evident, chestiile astea nu se fac pe de-a moaca, aşa că omul nostru a băgat mâna adând în buzunar şi i-a plătit o cruce care tocmai stă se înalţe la biserică.
Mulţumit că mai are scăpare, omul dă să plece. „Stai puţin. Ştii, mai trebuie să vii pe aici, dar pentru că e departe de oraşul tău, eu zic să mergi la Moacşa sau la Predeal unde tocmai s-a construit o biserică frumoasă, iar preoţii de acolo au har”, îi spune pe şoptite duhovnicul, de parcă ar fi ceva ilegal să dai cu duhul pe sub masă. De unde omul a tras concluzia că în ţara asta e bine să francizezi până şi credinţa, sfinţii, duhul sfânt şi, de ce nu, chiar şi pe Dumnezeu, mai ales că vinde bine...
Acum câteva zile, urmăream tâmpit la televizor cum oamenii se călcau în picioare să atingă nişte moaşte. Este un trend nou, proaspăt, dacă nu ai atins moaşte în viaţa ta înseamnă că ai trăit degeaba. Iar românii, cărora li s-a indus din naştere existenţa pur ortodoxă, nu au precupeţit niciun efort din a-şi da în cap pentru a ajunge la oasele sfinţilor.
Un român se prosteşte cel mai uşor cu popa. De aceea, cei mai mulţi dintre noi uită că în principal ei îşi decid soarta, fără a fi influenţaţi de chestii supranaturale. Mai uită românii noştri că relaţia cu Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, şi aşa ajung să iubească sfinţi vremelnici care îşi arogă titluri pline de emfază, cum este Becalim de exemplu. Şi până la urmă ajungi să dai dreptate bancului - frumoasă ţară, păcat că-i locuită!